Cupa Africii pe Naţiuni

Un comentariu

Trofeul Cupei Africii pe Naţiuni

Cupa Africii pe Naţiuni sau Cupa Naţiunilor Africii este cel mai important eveniment fotbalistic al continentului, Este locul in care superstarurile fotbalului african si anonimii dornici de afirmare işi unesc talentul şi voinţa în una dintre cele mai spectaculoare şi imprevizibile competiţii fotbalistice de pe glob.

Turneul este organizat de Confederația Africană de Fotbal (C.A.F.), iar prima ediție a avut loc în 1957 şi-a fost organizată de Sudan. Începând cu anul 1968, a fost organizată la fiecare doi ani, iar din 1992, câştigătoarea ia parte la Cupa Confederaţiilor.

Originile Cupei Africii datează din iunie 1956, când a fost propusă crearea Confederației Africane de Fotbal în timpul celei de-a treia ședințe FIFA care avea loc la Lisabona (Portugalia), după care s-au făcut imediat planuri pentru formarea unei competiții continentale.

Prima ediţie n-a avut parte de calificări şi a fost organizată de Sudan. La turneu urmau să participe cele patru țări fondatoare ale confederaţiei (Sudan, Egipt, Etiopia și Africa de Sud). Refuzul Africii de Sud de a trimite la turneu o echipă multirasială a dus la descalificarea ei, astfel Etiopia, care urma sa întâlnească reprezentativa „bafana bafana”, având cale liberă spre finală .Ca rezultat al acestei descalificări, doar două meciuri au avut loc, Egipt devenind prima campioană continentală după ce a învins ţara gazda, Sudan în semifinale cu 2-1 și Etiopia în finală, cu un scor categoric, 4-0.

Doi ani mai târziu, Egipt a găzduit Cupa Africii pe Naţiuni la Cairo, turneu la care au participat aceleași trei naţiuni ca-n

Egipt – De 7 ori câştigătoare

ediţia precedentă. De această dată, turneul s-a desfăşurat sub forma unei grupe. Au avut loc trei partide: Egipt – Etiopia 4-0, intr-o reeditare a finalei de acum doi ani, Sudan – Etiopia 1-0 şi Egipt – Sudan 2-1. În urma celor doua victorii, „faraonii” îşi pastrează titlul, devenind pentru a doua oara la rând campioni continentali.

Popularitatea turneului a început să crească, astfel încât, la ediţia din 1962 s-au înscris 9 echipe, de data aceasta având loc și runde de calificare pentru a determina cele patru naţiuni ce vor juca în semifinale. Gazda Etiopia și Egipt, campionii edițiilor trecute, au ajuns în primele patru automat, iar celelalte două echipe care l-i s-au alăturat au fost Uganda și Tunisia. Egipt a jucat pentru a treia oară consecutiv finala, dar de data aceasta a ieșit victorioasă echipa Etiopiei, care a învins Tunisia în semifinale, 4-2 și „naţionala faraonilor” în finală, 2-2 după 90 de minute şi 4-2 după prelungiri.

Neil Tovey, căpitanul Africii de Sud în ’96

Din cauza Apartheidului, Africa de Sud a fost descalificată de catre Confederaţia Africană de Fotbal la ediţia Sudan  ’57 şi i-a fost interzisă participarea în preliminarii timp de 35 de ani. În august 1992 a luat startul petru prima data la preliminariile Cupei Africii, debutand cu o înfrângere în Zimbabwe, scor 4-1. Din această grupă de califiare, care conta pentru ediţia Tunisia ’94, mai faceau parte, alaturi de Zimbabwe, Mauritius şi Zambia. Africa de Sud termină grupa pe locul 3, cu doar 4 puncte din 6 meciuri şi ratează calificare în dauna Zambiei, ocupanta primul loc. Primul turneu la care i-a parte este cel din 1996 la care naţionala „bafana bafana” este şi gazdă, obţinând calificarea automat. Câştigă grupa A, cu 2 viictorii: 3-0 contra Camerunului şi 1-0 cu Angola şi o înfrângere, 0-1 cu Egipt. În sferturi, Africa de Sud trece de Algeria, scor 2-1 şi cu 3-0 în semifinale de Ghana, obţinând calificarea în finală. Pe data de 3 februarie, la Johannesburg, pe Soccer City Stadium, Africa de Sud învinge Tunisia cu 2-0 şi cucereşte Cupa Africii pe Naţiuni la prima sa participare.

Forma actuală a cupei datează din 1998, când la ediţia organizată de Burkina Faso au participat pentru prima dată 16 echipe la turneul final. Tot 16 naţiuni urmau să ia startul şi-n 1996 în Africa de Sud, dar numărul lor au fost redus la 15 după retragerea Nigeriei. Din 1998 formatul a rămas neschimbat, cu 16 echipe distribuite în 4 grupe de câte 4 echipe fiecare, iar primele două din fiecare grupă avansând în faza eliminatorie.

Egiptul este naţiunea cea mai de succes din istoria Cupei Africii, căştigând turneul de 7 ori (inclusiv atunci când Egiptul a participat sub numele de Republica Arabă Unită, între 1958 şi 1971) fiind urmată de Ghana şi Camerun care au cucerit câte 4 titluri fiecare. Aşa arată topul câştigătoarelor acestei copetiţii:

Acestea au fost toate finalele Cupei Africii pe Naţiuni disputate până în prezent:
Cu cele mai multe finale de Cupa Africii jucate se mândreşte Egiptul şi Ghana, ambele cu 8, fiind urmate de Camerun şi Nigeria, cu 6 finale pentru fiecare. Anul acesta a avut loc a 28-a ediţie a acestui turneu continental, iar echipa cu cele mai multe participări la activ, este… , după cum probabil va asteptaţi, naţionala Egiptului cu 22, urmată de Coasta de Fildeş-20 şi Ghana, cu 19.
În 2013 în Africa de Sud va avea loc următoare ediţie a acestei competiţii, deoarece calendarul C.A.N. va fi schimbat, cupa urmând a fi organizată tot o data la doi ani dar în ani impari, astfel încât sa fie evitată organizarea acesteia în acelaşi an cu Campionatul Mondial.

Istoria Ligii Campionilor

Lasă un comentariu

În anul 1955, ziaristul francez Gabriel Hanot a lansat ideea organizării unui turneu european rezervat campioanelor naţionale din ţările Europei. Această propunere a fost acceptată iniţial de 16 echipe, dar pe măsură ce anii au trecut, competiţia a cunoscut o popularitate tot mai mare.

A debutat sub denumirea de Cupa Campionilor Europeni, cu sezonul 1955-56. Dinamo Bucureşti a bifat prima participare în această competiţie a unui club românesc, o dată cu sezonul 1956-1957.

Cupa Campionilor avea un format eliminatoriu şi meciurile se disputau în dubla manşă, tur-retur. Pe lângă câştigătoarele din campionatele Europei, la competiţie mai lua parte şi deţinătoarea trofeului.

Steaua Bucureşti a fost prima echipă din estul Europei care a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986, impunându-se cu 2-0, după executarea loviturilor de departajare, în fața Barcelonei. În anul 1989, Steaua a ajuns din nou în finală, dar a pierdut cu 4-0 în fața lui A.C. Milan. Tot roş-albaştrii au mai reuṣit o calificare în semifinale, în 1988, când a fost eliminatǎ de Benfica Lisabona (0-0 acasǎ ṣi 0-2 în Portugalia).

Alte performanțe notabile au fost obținute de Dinamo București, ajunsă în semifinale în 1984 (0-1 în deplasare și 1-2 acasă cu Liverpool F.C.) și de Universitatea Craiova, care a fost prima echipă românească calificată-n sferturile de finală ale competiției, în anul 1981 (0-2 acasă și 1-1 în deplasare cu Bayern Munchen).

Sub acest format au avut loc 37 de ediţii. Finlalele Cupei Campionilor Europeni (1956-1992):


Începând cu sezonul 1992-93 competiţia a beneficiat de o schimbare radicală. Numele a fost schimbat în „Liga Campionilor”, iar formatul într-unul cu tururi preliminare, grupe şi faze eliminatorii. Pe parcurs anilor numărul ţărilor afiliate la U.E.F.A. a crescut, odată cu acestea şi cel al cluburilor care iau parte la startul turneului.

În prezent, Liga Campionilor dispune de trei tururi preliminare, play-off, grupe, 3 faze eliminatorii şi finală. Cu exceptia finalei, toate celelelte runde se dispută-n sistem tur-retur. Pentru a aduna cele mai bune cluburi, în funcţie de locul ocupat în clasamentul coeficienţilor, ligile europei beneficiază de un număr mai mare sau mai mic de cluburi participante-n ligă.

Echipele câștigătoare primesc trofeul la ceremonia de premiere, dar trebuie să-l returneze cu două luni înainte de finala sezonului următor. U.E.F.A. oferă câștigătorilor o replică la scară mai mică a trofeului pentru a-l păstra permanent. Trofeul original va fi acordat pentru totdeauna clubului care câștigă competiția în 3 ani consecutivi sau de cinci ori în total.

De la reorganizarea competiției în formatul Ligii Campionilor, reușitele echipelor românești au fost mai modeste. Singura echipă care s-a calificat în faza grupelor până in 2008 a fost Steaua, bifând șase participări, şi au C.F.R. Cluj cu 3, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi cu câte o participare. Dintre toate cele 4 echipe niciuna nu a trecut in fazele superioare.

Acestea au fost finalele Ligii Campionilor până-n 2012:

Clasamentul câştigătoarelor Cupei/Ligii Campionilor:

Francisco „Paco” Gento López este jucătorul cu cele mai multe trofee câştigate, în număr de 6 (1956, 1957, 1958, 1959, 1960 şi 1966) toate cu Real Madrid.

Clarence Seedorf este singurul fotbalist care a câştigat trofeul cu 3 cluburi de fotbal diferite: Ajax Amsterdam (1995), Real Madrid (1998) şi A.C. Milan (2003 şi 2007).

Nottingham Forrest este singura echipă cu mai multe Cupe ale Campionilor în palmares (2), decât titluri de campioană națională (1).

Ripensia, primul club profesionist!

Lasă un comentariu

 

F.C. Ripensia Timişoara, înfiinţată-n noiembrie 1928 de catre Dr. Cornel Lazăr, fost preşedinte al clubului Chinezul Timişoara, este primul club profesionist de fotbal din România.

Despre denumirea echipe, academicianul Alexandru Graur, spune: „Pot doar să presupun, deoarece nu ştiu ce a fost în mintea celor care au ales numele acesta. Dacia vecină cu Dunărea se chema în limba dacă Malvensis: avînd în vedere că „mal”, cuvîntul românesc, este de origine dacă, nu ne vom mira aflînd că romanii au tradus numele prin „Ripensis” (ripa, de unde cuvîntul nostru „rîpă”, înseamnă în latineşte mal, coastă). Probabil că de la Dacia Ripensis s-a luat numele Ripensia”.

Dacia Malvensis a fost o provincie a Daciei Romane, situată-n zona Banatului de astăzi şi a fost atestată în jurul anul 169.

Emblema Ripensiei

Pe langă faptul ca avea posibilitatea de a aduce cei mai buni jucători din ţară, acest statut, i-a adus Ripensiei şiunele dezavantaje, cum ar fi absenţa din campionatul naţional până-n 1932. Sezonul 1932-33 reprezintă debutul în eşalonul întâi. Prima ligă era împarţită-n doua serii, câştigătoarele cărora jucau finala. Ripensia câştigă titlu, chiar la prima participare în faţa Universitaţii Cluj (5-3 la Timişoara şi 0-0 în deplasare).

Ripensia nu s-a oprit aici, ba mai mult cucereşte alte 3 titluri naţionale în sezoanele 1934-35, 1935-36 şi 1937-38 (după doua victorii cu 2-0 contra echipei Rapid Bucureşti).  Clubul a fost de doua ori vicecampioană a României în 1933-34 şi 1938-1939 şi a bifat alte doua clasări pe podium (locul 3) în 1936-37 şi 1940-41. Astfel, Ripensia, de la debutul sau în prima ligă, a lipsit o singură dată de pe podium timp de 9 ani.

Nici în Cupa României  n-a dezamăgit. Ripensia, a jucat primele 4 finale de cupă din istoria competiţiei. A câştigat doua (3-2 şi 5-0 cu Universitatea Cluj în 1933-34, şi 5-1 cu Unirea Tricolor Bucureşti în 1935-36) , iar celelalte două au fost pierdute, ambele, în faţa Rapidului (5-6 dupa prelungiri în 1934-35, şi 1-5 în 1936-37).

Cea mai importantă performanţă europeană a Ripensiei, a fost în Cupa Europei Centrale, în 1938 când a eliminat în primul tur marele A.C. Milan (3-0), urmând a ceda în faţa maghiarilor de la Ferencvaros Budapesta.

Alte rezultate obţinute pe plan european: 2-0 cu Ujpest (1931), 4-2 cu Gradzanski (1932), 2-1 cu Ferencváros Budapesta (1933), 4-2 cu Admira Viena (1935), 3-0 cu Ferencváros Budapesta (1936), şi 2-1 cu Leicester (1937).

 Timişoara a dat doi golgheteri ai Romaniei. Stefan Dobay a fost de 4 ori golgheterul primei ligi (de 3 ori consecutiv în sezoanele 1932-33 cu 16 goluri, 1933-34 cu 25 de goluri, 1934-135 cu 24 de goluri iar în sezonul 1936-37, cu 21 de reuşite a împarţit titlul cu Traian Iordache de la Unirea Tricolor Bucuresti. Al doilea golgheter pe care Ripensia l-a dat ţării a fost Adalbert Marksteiner cu 21 de goluri în sezonul 1938-39.

Sezonul 1940-41 al Ligii I a fost ultimul dinaintea războiului, competiţia fiind suspendată timp de 6 ani.

După al doilea război mondial din cauza problemelor financire şi a implicării regimului comunist în fotbal, clubul Ripensia a evoluat un sezon în Divizia B şi unul în C. În 1948, fără suportul nimanui, clubul a dispărut, fuzionând cu Electrica Timişoara. Numele noii echipe a fost dat după denumirea stadionului pe care a evoluat formaţia creată de Dr. Cornel Lazăr. Electrica se desfiinţează şi ea în 1999.

Older Entries