Cupa Africii pe Naţiuni

1 comentariu

Trofeul Cupei Africii pe Naţiuni

Cupa Africii pe Naţiuni sau Cupa Naţiunilor Africii este cel mai important eveniment fotbalistic al continentului, Este locul in care superstarurile fotbalului african si anonimii dornici de afirmare işi unesc talentul şi voinţa în una dintre cele mai spectaculoare şi imprevizibile competiţii fotbalistice de pe glob.

Turneul este organizat de Confederația Africană de Fotbal (C.A.F.), iar prima ediție a avut loc în 1957 şi-a fost organizată de Sudan. Începând cu anul 1968, a fost organizată la fiecare doi ani, iar din 1992, câştigătoarea ia parte la Cupa Confederaţiilor.

Originile Cupei Africii datează din iunie 1956, când a fost propusă crearea Confederației Africane de Fotbal în timpul celei de-a treia ședințe FIFA care avea loc la Lisabona (Portugalia), după care s-au făcut imediat planuri pentru formarea unei competiții continentale.

Prima ediţie n-a avut parte de calificări şi a fost organizată de Sudan. La turneu urmau să participe cele patru țări fondatoare ale confederaţiei (Sudan, Egipt, Etiopia și Africa de Sud). Refuzul Africii de Sud de a trimite la turneu o echipă multirasială a dus la descalificarea ei, astfel Etiopia, care urma sa întâlnească reprezentativa „bafana bafana”, având cale liberă spre finală .Ca rezultat al acestei descalificări, doar două meciuri au avut loc, Egipt devenind prima campioană continentală după ce a învins ţara gazda, Sudan în semifinale cu 2-1 și Etiopia în finală, cu un scor categoric, 4-0.

Doi ani mai târziu, Egipt a găzduit Cupa Africii pe Naţiuni la Cairo, turneu la care au participat aceleași trei naţiuni ca-n

Egipt – De 7 ori câştigătoare

ediţia precedentă. De această dată, turneul s-a desfăşurat sub forma unei grupe. Au avut loc trei partide: Egipt – Etiopia 4-0, intr-o reeditare a finalei de acum doi ani, Sudan – Etiopia 1-0 şi Egipt – Sudan 2-1. În urma celor doua victorii, „faraonii” îşi pastrează titlul, devenind pentru a doua oara la rând campioni continentali.

Popularitatea turneului a început să crească, astfel încât, la ediţia din 1962 s-au înscris 9 echipe, de data aceasta având loc și runde de calificare pentru a determina cele patru naţiuni ce vor juca în semifinale. Gazda Etiopia și Egipt, campionii edițiilor trecute, au ajuns în primele patru automat, iar celelalte două echipe care l-i s-au alăturat au fost Uganda și Tunisia. Egipt a jucat pentru a treia oară consecutiv finala, dar de data aceasta a ieșit victorioasă echipa Etiopiei, care a învins Tunisia în semifinale, 4-2 și „naţionala faraonilor” în finală, 2-2 după 90 de minute şi 4-2 după prelungiri.

Neil Tovey, căpitanul Africii de Sud în ’96

Din cauza Apartheidului, Africa de Sud a fost descalificată de catre Confederaţia Africană de Fotbal la ediţia Sudan  ’57 şi i-a fost interzisă participarea în preliminarii timp de 35 de ani. În august 1992 a luat startul petru prima data la preliminariile Cupei Africii, debutand cu o înfrângere în Zimbabwe, scor 4-1. Din această grupă de califiare, care conta pentru ediţia Tunisia ’94, mai faceau parte, alaturi de Zimbabwe, Mauritius şi Zambia. Africa de Sud termină grupa pe locul 3, cu doar 4 puncte din 6 meciuri şi ratează calificare în dauna Zambiei, ocupanta primul loc. Primul turneu la care i-a parte este cel din 1996 la care naţionala „bafana bafana” este şi gazdă, obţinând calificarea automat. Câştigă grupa A, cu 2 viictorii: 3-0 contra Camerunului şi 1-0 cu Angola şi o înfrângere, 0-1 cu Egipt. În sferturi, Africa de Sud trece de Algeria, scor 2-1 şi cu 3-0 în semifinale de Ghana, obţinând calificarea în finală. Pe data de 3 februarie, la Johannesburg, pe Soccer City Stadium, Africa de Sud învinge Tunisia cu 2-0 şi cucereşte Cupa Africii pe Naţiuni la prima sa participare.

Forma actuală a cupei datează din 1998, când la ediţia organizată de Burkina Faso au participat pentru prima dată 16 echipe la turneul final. Tot 16 naţiuni urmau să ia startul şi-n 1996 în Africa de Sud, dar numărul lor au fost redus la 15 după retragerea Nigeriei. Din 1998 formatul a rămas neschimbat, cu 16 echipe distribuite în 4 grupe de câte 4 echipe fiecare, iar primele două din fiecare grupă avansând în faza eliminatorie.

Egiptul este naţiunea cea mai de succes din istoria Cupei Africii, căştigând turneul de 7 ori (inclusiv atunci când Egiptul a participat sub numele de Republica Arabă Unită, între 1958 şi 1971) fiind urmată de Ghana şi Camerun care au cucerit câte 4 titluri fiecare. Aşa arată topul câştigătoarelor acestei copetiţii:

Acestea au fost toate finalele Cupei Africii pe Naţiuni disputate până în prezent:
Cu cele mai multe finale de Cupa Africii jucate se mândreşte Egiptul şi Ghana, ambele cu 8, fiind urmate de Camerun şi Nigeria, cu 6 finale pentru fiecare. Anul acesta a avut loc a 28-a ediţie a acestui turneu continental, iar echipa cu cele mai multe participări la activ, este… , după cum probabil va asteptaţi, naţionala Egiptului cu 22, urmată de Coasta de Fildeş-20 şi Ghana, cu 19.
În 2013 în Africa de Sud va avea loc următoare ediţie a acestei competiţii, deoarece calendarul C.A.N. va fi schimbat, cupa urmând a fi organizată tot o data la doi ani dar în ani impari, astfel încât sa fie evitată organizarea acesteia în acelaşi an cu Campionatul Mondial.

România la Euro

Lasă un comentariu

Victoria cu Bosnia din seara aceasta a reaprins în mulţi dintre noi speraţa unei prezenţe la Campionatul European din Polonia şi Ucraina. Bineînţeles căci până să ajungem acolo mai e ceva drum de parcurs, dar nimic nu ne poate împiedica să visăm. Apropo de EURO 2012, să aruncăm o primire în statistici şi să vedem cum ne-am descurcat noi la acest turneu continental.

Din cele 13 ediţii de până acum, naţionala României a participat la 4 dintre ele.

Euro ’84, Franţa:

Lotul României de la EURO '84

Din 1960 până-n 1976 (primele 5 ediţii) au reunit la start doar 4 naţiuni, iar odată cu Euro ’80 din Italia, numărul echipelor participante s-a mărit la 8.

La runda preliminară au luat parte 32 de ţări, din care doar 7 aveau ocazia de a ajunge la turneul final, acestora alăturându-se Franţa, calificată direct fiind ţară organizatoare. Naţionala noastră a făcut parte dintr-o grupă cu Cehoslovacia, Cipru, Italia şi Suedia. România căştigă grupa cu 12 puncte, la un puncte în faţa Suediei, acumulând o singură înfrângere, 0-1 acasă cu Cehoslovacia.

Tragerea la sorţi trimite tricolorii în grupă cu Germania de Vest, Portugalia şi Spania.

Primul meci a avut loc pe 14 iunie la Saint-Etienne contra Spaniei. Meciul s-a terminat egal, 1-1, şi au înscris Francisco Jose Carroso 22′ (din penalty) şi Ladislau Boloni 35′.

După 3 zile, la Lens, România pierde în faţa Germaniei de Vest cu 2-1, goluri Rudi Voller 25′, 66′ şi Marcel Coraş în minutul 46.

Pe 20 iunie, la Nantes, tricolorii întâlnesc Portugalia şi sunt învinşi prin golul din minutul 81 al lui Tamagnini Nene. România termină grupa pe ultimul loc, cu un singur punct şi părăseşte competiţia. Din acestă grupă au mers mai departe cu câte 4 puncte Spania şi Portugalia.

Lotul României a fost format din:  Silviu Lung, Dumitru Moraru, Vasile Iordache (portari) – Mircea Rednic, Costică Stefanescu, Gino Iorgulescu, Nicolae Ungureanu,  Michael Klein, Ion Adrian Zare,  Nicolae Negrilă, Ioan Andone (fundaşi) – Aurel Ţicleanu, Ladislau  Bölöni, Mircea Irimescu, Gheorghe Hagi, Marin Dragnea (mijlocaşi) – Rodion Camataru, Romulus Gabor, Marcel Coraş, Ionel Augustin (atacanţi) şi  Mircea Lucescu (antrenor).

EURO ’96, Anglia:

Gheorghe Hagi în duel cu Zinedine Zidane

La start au luat parte 47 de ţări dintre care doar 15 urmau să obţină calificarea, acestora alăturându-se Anglia (ţară gazdă).

România a făcut parte din grupa 1 în preliminarii alături de Azerbaijan, Franţa, Israel, Polonia şi Slovacia. Tricolorii au câştigat grupa cu 24 de puncte, cu 3 mai mult decât Franţa, ocupanta locului secund, în faţa căreia a înregistrat şi singura înfrângere.

La turneul final, naţionala noastră a facut parte din grupa B cu  Bulgaria lui Stoichkov (medaliată cu bronz în SUA ’94), Franţa lui Zidane şi Spania lui Zubizarreta şi Hierro.

Primul meci al României sa disputat la Newcastle pe 10 iunie, unde am pierdut cu 1-0 împotriva Franţei prin golul lui Christophe Dugarry din minutul 25.

A urmat derby-ul contra Bulgariei,  tot la Newcastle, pe 13 iunie. Tricolorii pierd şi această partidă cu acelaşi scor (1-0), gol Hristo Stoichkov (3′).

Fără nici o şansă la calificarea în actul secund, naţionala României întâlneşte Spania la Leeds, pe 18 iunie. Florin Răducioiu (29′) înscrie în această partidă singurul gol al tricolorilor de la acest turneu, însă reuşitele lui Javier Manjarín (11′) şi Guillermo Amor (84′) consfinţesc a trei-a înfrângere pentru noi.

Acesta a fost lotul cu care România a participat la turneul final al Campionatului European din Anglia: Bogdan Stelea, Florin Prunea, Florin Tene (portari) – Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici,  Gheorghe Popescu, Tibor Selymes, Anton Doboş, Gheorghe Mihali, Iulian Filipescu (fundaşi), Ionuţ Lupescu,  Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Ovidiu Stângă (mijlocaşi) – Marius Lăcătuş, Florin Răducioiu, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Ion Vlădoiu (Atacanţi) şi Anghel Iordănescu (antrenor).

EURO 2000, Belgia şi Olanda:

Ganea a înscris golul din penalty contra Angliei

Numărul echipelor naţionale înscrise pentru runda preliminară a turneului final din Belgia şi Olanda a crescut la 49. Dintre acestea doar 14 se calificau, împreună cu cele doua ţări gazdă.

România a făcut parte din grupa 7, alături de Azerbaijan, Liechtenstein, Portugalia, Slovacia şi Ungaria. Naţionala noastră a câştigat grupa fără nici o înfrângere, cu 24 de puncte acumulate, cu unul mai mult decât Portugalia, ocupanta locului 2.

La tuneul final, România a fost repartizată în grupa A, de unde au mai făcut parte Anglia, Germania şi adversara din preliminarii, Portugalia.

Prima partidă a tricolorilor s-a disputat la Liège, pe 12 iunie, unde au înâlnit Germania. Scorul final a fost egal, 1-1 (Viorel Moldovan 5′ şi Mehmet Scholl 28′).

A urmat partida cu Portugalia, 5 zile mai târziu, partidă câştigată de iberici cu 1-0 prin golul din prelugiri al lui Costinha (94′).

Pe 20 iunie, la Charleroi (Belgia), România a întâlnit Anglia. În urma unei partide extraordinare, tricolorii câştigă cu 3-2, prin golul din penalty al lui Ionel Ganea din minutul 89′ reuşind să se califice în premieră în sferturile de finală. În acel meci au mai înscris: Cristian Chivu (22′), Alan Shearer (41′ din penalty), Michael Owen (45′) şi Dorinel Munteanu (48′). Naţionala noastră a terminat grupa pe locul 2, cu 4 puncte, la 5 în spatele Portugaliei.

În sferturile de finală, Româia întâlneşte Italia la Bruxelles, pe data de 24 iunie. Italienii au punctat de doua ori în finalul primei reprize prin Francesco Totti (33′) şi Filippo Inzaghi (43′), acesta fiind şi scorul final, 2-0.  Italia a devenit vicecampioană la finalul acestui turneu.

Lotul României la EURO 2000:  Bogdan Lobonţ, Bogdan Stelea, Florin Prunea (portari) – Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Liviu Ciobotariu, Iulian Filipescu, Gheorghe Popescu, Cristian Chivu, Cosmin Contra (Fundaşi) – Constantin Gâlcă, Dorinel Munteanu, Gheorghe Hagi, Florentin Petre, Ionuţ Lupescu, Erik Lincar, Cătălin Hîldan  (mijlocaşi) – Adrian Mutu, Adrian Ilie, Laurenţiu Roşu, Ionel Ganea (atacanţi) şi Emeric Ienei (antrenor).

EURO 2008, Austria şi Elveţia:

Adrian Mutu după golul cu Italia

Ediţia cu numarul 13 a Campionatului European a strâns la startul preliminariilor 51 de echipe naţionale. România a făcut parte din grupa 7, împreună cu Albania, Belarus, Bulgaria, Luxemburg, Olanda şi Slovenia. Echipa noastră a câştigat grupa cu 29 de puncte, cu 3 mai mult decât Olanda, ocupanta locului 2. Doar Bulgaria a reuşit să invingă România în aceste preliminarii, în penultimul meci, moment în care tricolorii erau deja căştigătorii grupei.

Sorţii au trimis România în „grupa morţii” alături de Italia, Franţa şi Olanda.

Pe 9 iunie la Zürich, naţionala noastră a remizat cu Franţa, scor 0-0, vicecampioană mondială la acea vreme.

În a doua partidă, jucată tot la Zürich, România a întâlnit campioana mondială Italia. Adrian Mutu a deschis scorul în acest meci în minutul 55, iar un minut mai târziu Christian Panucci a restabilit egalitatea. În minutul 80, acelaşi Panucci l-a faultat în careu pe Daniel Niculae şi arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă. Mutu a executat pe mijlocul porţii, dar Buffon a reuşit să apere. Astfel, România-Italia, scor final: 1-1.

Ultimu meci din grupă a fost împotriva „prietenilor” noştrii din preliminarii, Olanda, care erau deja calificaţi, câştigând la pas primele doua meciuri. Reprezentativa României avea nevoie de o victorie pentru a prinde locul doi din grupă. Pe 17 iunie, la Berna, prin reuşitele lui Klaas-Jan Huntelaar (54′) şi Robin Van Persie (87′), Olanda învinge România şi o trimite acasă, în defavoarea Italiei. Echipa noastră a terminat grupa pe locul 3 peste Franţa, acumulând 2 puncte după aceste 3 partide.

Lotul României de la EURO 2008: Bogdan Lobonţ, Marius Popa, Eduard Stăncioiu (portari) – Cosmin Contra, Răzvan Raţ, Gabriel Tamaş, Cristian Chivu, Mirel Rădoi, Cristian Săpunaru, Sorin Ghionea, Dorin Goian, Cosmin Moţi, Ştefan Radu (fundaşi) – Florentin Petre, Paul Codrea, Răzvan Cociş, Bănel Nicoliţă, Adrian Cristea, Nicolae Dică (mijlocaşi) – Adrian Mutu, Ciprian Marica, Marius Niculae, Daniel Niculae (atacanţi) şi Victor Piţurcă (antrenor)

Cam acestea au fost aventurile noastre la turneele finale ale Campionatului European, cea mai bună performaţă fiind faza sferturilor de finală din 2000.

Va urma….să sperăm. Hai România!