Campionatul Mondial: Italia 1934

Lasă un comentariu

ITALIA 1934:

A doua ediţie  a Campionatului Mondial a avut loc în Italia din data de 27 mai până în 10 iunie 1934. Italia devine astfel primul stat de pe „bătrânul continent” care organizează această competiţie. A fost totodată si prima ediţie la care echipele se calificau dupa o faza preliminară. FIFA a organizat această rundă preliminară pentru a reduce numărul de echipe la 16, de la 32 de state înscrise. Italia, chiar dacă era ţară organizatoare a fost nevoită să joace in această rundă, unde a învins Grecia cu 4-0 pe San Siro (Milano), urmând ca meciul retur din Atena să nu se mai joace deoarece elenii s-au retras din competitie după rezultatul ruşinos din tur.

Ediţia secundă a reunit pentru prima data naţiuni de pe 4 continente astfel incât: Egiptul (a reprezentat Africa, fiind şi prima echipa africăna ajunsă la un turneu final de campionat mondial),  SUA (America de Nord), Argentina si Brazilia (America de Sud) iar Austria, Belgia, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, România, Spania, Suedia şi Elveţia (Europa).  Competiţia e debutat direct cu faza optimilor de finală, acolo unde s-au înregistrat următoarele rezultate: Suedia – Argentina = 3-2, Austria – Franţa =3-2 ( 1-1 dupa prelungiri), Germania – Belgia = 5-2, Spania – Brazilia = 3-1, Ungaria – Egipt = 4-2, Elveţia – Olanda = 3-2, Italia – SUA = 7-1 şi Cehoslovacia – România = 2-1( Ştefan Dobay a deschis scorul pentru ţara noastră în minutul 11, după care Cehoslovacia a revenit şi a întors scorul prin Antonin Puc 50′ şi Oldrich Nejedy 67′).  Astfel echipa României antrenată de Constantin Radulescu părăseşte competiţia înca din prima rundă.

Pe 31 mai şi 1 iunie au  avut loc sferturile de finală: Cehoslovacia – Elveţia = 3-2, Germania – Suedia = 2-1, Italia – Spania = 1-1 (d.pr.)/1-0 (după rejucare) şi Austria – Ungaria = 2-1.

Semifinalele sau disputat pe 3 iunie ’34, Italia învingând Austria cu 1-0 la Milano, prin golul din minutul 19 al lui Enrique Guaita şi Cehoslovacia bate Germania cu 3-1 la Roma pe stadionul Nazionale PNF. Germania câţtiga pe data de 7 iunie, finala mică a turneului învingând cu 3-2 Austria la Napoli.

Echipa Italiei sarbatoreste castigarea cupei mondiale

Marea finală s-a desfăşurat pe 10 iunie în capitala Italiei, pe „Stadio Nazionale PNF” în faţa a 55.000 de spectatori. Echipa Italiei, cu legendarul Giuseppe Meazza pe teren, face un meci spectaculos împotriva Cehoslovaciei invingând cu 2-1. Scorul a fost deschis de Antonin Puc 71′ pentru cehoslovaci, Raimundo Orsi egalează  dupa exact 10 minute, iar Angelo Schiavio 95′, stabilşte scorul final, aducând titlul mondial în peninsulă.

Oldrich Nejedy (Ceh) a fost golgheterul acestei ediţii cu 5 reuşite, urmat de Edmund Conen (Ger) si Angelo Schiavio (Ita), ambii cu câte 4 goluri.


Anunțuri

Venus Bucureşti aka „negrii din splai”

10 comentarii

Emblema clubului Venus

A.S.C. Venus Bucureşti, porecliţi şi „negrii din Splai” este cel mai titrat club de fotbal din perioada interbelicâ. Clubul a fost înfiinţat pe 5 iulie 1915 cu sediul in Griviţa-Buzeşti. Echipa îşi disputa meciurile pe stadionul „Venus” din București, ce avea o capacitate de 15.000 de locuri, fiind unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa la acea vreme. Arena „negrilor” a fost inaugurată in 1931, fiind dotată cu instalaţie de nocturnă, gazon, terenuri anexe, cabinete medicale și de recuperare. Stadionul Venus a bifat și doua premiere în anul 1935 pentru fotbalul românesc: primul meci in nocturnă și primul cuplaj: Unirea Tricolor București – AMEFA (actuala Romtelecom Arad) și CFR București (Rapid) – Crișana Oradea.

Venus are in palmares 8 titluri de campioană a României in 1920, 1921, 1929, 1932, 1934, 1937, 1939 si 1940. Nici în Cupa României echipa bucureşteană n-a stat rău, a fost finalistă in 1940 si de 6 ori prezentă în semifinale (1935,1937,1938, 1939,1941 si 1942), mai bine zis, timp de 7 ani n-a lipsit din careul de aşi al cupei decat o singură dată, in ’36, când a fost fost eliminată-n sferturi de Juventus Bucuresti cu 3-1. Clubul n-a câstigat niciodată această competiţie, devenind astfel celebru un adevărat complex ce-l făcuseră faţă de rivalii de moarte de la Rapid, ce i-au eliminat de fiecare dată, fiind invinşi inclusiv in finala din ’40.

Pe plan european, clubul bifează la prima participare, o prezenţă in faza optimilor de finală în Cupa Europei Centrale (1937), unde a fost învinsă de Ujpest Budapesta în ambele meciuri (4-6 acasă şi 1-4 în Ungaria). Cel mai bun parcus în această competiţie internaţională îl reprezintă doua sferturi de finală, in 1939 când este eliminată de italienii de la Bologna (1-0 la Bucureşti şi 0-5 în deplasare) şi-n 1940 când părăseşte competitia după  0-3 (in deplasare) şi 0-1 (acasă), în faţa sârbilor de la Beogradski SK.

Din păcate semifinala de cupă din 1942 a fost ultima performanţă notabilă pentru Venus, după care a urmat prăbuşirea.  In sezonul 1940/1941, bucureştenii termină campionatul abia pe locul 4 la 6 puncte dinstanţă de caştigatoarea Unirea Tricolor Bucureşti.  Campionatul naţional este intrerupt timp de 6 ani din cauza războiului si apoi reluat odata cu sezonul 1946/1947.  Format din 14 echipe, 4 din Bucureşti şi restul din provincie, participantele din capitală au fost desemnate primele 4 clasate din campionatul bucureştean editia 1945/1946, astfel Venus rateaza participarea în primul eşalon fotbalistic, de unde n-a lipsit timp de 27 de ani. Fiind repartizată in divizia secundă, Venus nu reuşte promovarea la sfârsitul acelui sezon, ocupând doar locul 5 într-o ligă din care doar primele 3 echipe avansau în prima divizie. Sezonul 1947/1948 este unul de coşmar pentru „negrii”, deoarece in urma unui loc 15 obţinut in Divizia B, retrogradează in cel de-al treilea eşalon fotbalistic.

În anul 1948, regimul comunist introduce o lege potrivit căreia toate gruparile sportive erau obligate să se afilieze unui sindicat. Astfel, Venus, fuzioneaza cu Uzinele Comunale Bucureşti, devenind Venus UCB. În 1949 clubul ce evolua în Divizia C, este afiliat Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, schimbându-şi numele în Progresul ICAS Bucureşti.  În luna februarie a aceluiaş an, Divizia C este desfiinţată, motivul oficial fiind absenţa inutilă de la locurile de muncă a jucătorilor înainte de weekend.  Unele echipe s-au intors in campionatele judeţene, altele au reusit mai tărziu să promoveze in „B”, dar Venus a dispărut de pe harta fotbalistică pentru totdeauna.

Stadionul Venus, Bucureşti (1931-1953)

Zona in care se afla Stadionul Venus (actualul parc Știrbei, cuprins între podul Ştirbei și Casa de Cultură a Studenților din capitală) devine zona militară în 1953.  Stadionul cochet si toate cladirile ce au aparţinut clubului au fost demolate. Astfel, in doar 4 ani, cel mai titrat club de fotbal al României interbelice, dispare fară urmă dupa doar 34 de ani de la înfiinţare.

Tricoul echipei Venus a fost imbrăcat de-a lungul timpului de jucători precum: Jean Lăpușneanu, Mircea David, Lazăr Sfera, Gheorghe Brandabura, Alfred Eisenbeisser, Gheorghe Albu, Vasile Gain, Silviu Ploeșteanu, Constantin Humis, Petea Vâlcov, Colea Vâlcov, Volodea Vâlcov, Rudolf Demetrovici, Augustin Juhasz, Iuliu Bodola, Traian Iordache, C. Georgescu, Mitty Niculescu.

În prezent, la nivel de juniori, activează clubul CS Venus Bucureşti, dar n-are absolut nici-o legătură cu cel care a dominat scena fotbalistică intre anii ’20-’40.

Campionatul Mondial: Uruguay 1930

Lasă un comentariu

 Organizarea unui campionat al lumii s-a discutat pentru prima dată in anul 1905 cu ocazia Congresului Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie (FIFA) de la Paris. Acest proiect a inceput să prindă contur abia peste 23 de ani la Congresul de la Amsterdam, din 26 mai 1928, la propunerea preşedintelui de atunci al FIFA, francezul Jules Rimet. S-a hotărât să se organizeze din 4 in 4 ani o competiţie mondială de fotbal la care sa participe echipele tuturor ţărilor afiliate, care puteau fi alcătuite atât din jucători profesionişti cât şi amatori.

Ediţia inaugurală a avut loc in Uruguay, cu ocazia implinirii a  100 de ani de la proclamarea  independenţei. Nu au existat pe atunci preliminarii, echipele  calificându-se direct. La competiţie au  luat  parte 13 naţiuni: Belgia, Franţa, România, Mexic, Statele Unite, Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Paraguay, Peru si Uruguay. Turneul a fost structurat pe 4  grupe (una de 4 echipe şi restul de 3), câştigătoarele  acestora urmând să se califice in faza semifinalelor.

Echipa României a făcut parte din grupa a III-a alături de Peru şi Uruguay. Tricolorii au terminat pe locul 2 grupa in urma unei victorii, 3-1 cu Peru (goluri: Adalbert Desu 1′, Constantin Stanciu 79′  si Nicolae Kovacs 89′) si a unei infrângeri usturătoare, 0-3 in faţa ţării gazdă.

In faza semifinalelor, Argentina trece cu 6-1 de Statele Unite iar Uruguayîşi asigură şi ea prezenţa in ultima fază a  competiţiei, învingând cu acelaşi scor (6-1) Yugoslavia.

Naţionala Uruguayului, înaintea finalei din 1930

Marea finală a avut loc pe stadionul Centenario din Montevideo pe data de 30 iulie la ora 15:30. Pe un stadion arhiplin ( 68.346 de spectatori), Uruguay învinge Argentina cu 4-2 (goluri: Pablo Dorado 12′, Pedro Cea 57′, Victoriano Iriarte 68′, Hector Castro 89′ pentru gazde si Carlos Peucelle 20′ si Guillermo Stabile 37′ pentru Argentina) devenind astfel prima câstigătoare a campionatului mondial.

Golgheterul competiţiei a fost argentinianul Guillermo Stabile cu 8 goluri, urmat de Pedro Cea din Uruguay cu 5 reuşite, podiumul fiind completat de americanul Bert Patenaude cu 4 goluri.

Newer Entries