Campionatul mondial: Franţa 1938

Lasă un comentariu

FRANTA 1938:

Ediţia cu numărul 3 a Cupei Mondiale a avut loc in Franţa, în perioada 4 – 19 iunie 1938. Competiţia a beneficiat de un număr mai mic de participante decât ediţia precedentă. Doar 15 naţiuni, în loc de 16 câte au fost anunţate anterior. Austria, stat ce urma să participe şi ea la turneul final a fost anexată Germaniei, astfel un număr mare de jucători de origene austriacă au apărut în lotul nemţilor. Locul Austriei a fost oferit Angliei, pe baza victoriei insularilor în faţa Italiei in 1934, campioană mondială la acea vreme. Anglia refuză invitaţia, şi amână debutul la Cupa Modială. Alte doua mari forţe, au ales să nu participe la turneu, şi anume Argentina şi câştigătoarea C.M. din ’30, Uruguay. Motivul principal al absenţei Argentinei fiind pierderea organizării acestei ediţii. Ratarea obiectivului, a impus Argentinei participarea în turul preliminar. În urma unei trageri la sorţi urma să joace impotriva Braziliei, iar datorită  unor neinţelegeri cu Federatia Braziliană de Fotbal cu privire la organizarea partidei, refuză să joace.

A fost pentru prima dată când ţara gazdă şi deţinătoarea trofeului, beneficiau de o calificare automata la turneu, de acest fapt s-au bucurat Franţa şi Italia.

Turneul final uneşte la start naţiuni de pe 4 continente, dar spre deosibire de ediţia precedentă din Italia, Africa este inlocuită de Asia, reprezentată de nationala Indiilor Olandeze de Est. America Centrală şi de Nord trimite la turneul final debutanta Cuba, Europa, este reprezentată de Belgia, Cehoslovacia, Germania, Ungaria, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Suedia şi Elveţia iar America de Sud doar de Brazilia.

Indiile Olandeze de Est este o fostă colonie olandeză (pâna-n 1942) din arhipelagul indonezian, ce cuprindea mai multe insule, cu capitala la Batavia (actuala Jakarta). Din 1945, acest teritoriu devine independent, formând statul Indonezia.

Turneul final debutează cu o rundă  formată din 7 intâlniri, în urma cărora învingătoarele ajungeau în sferturile de finală, alături de echipa Suediei, calificată direct. Rezultatele primei runde au fost: Elveţia – Germania = 1-1 (dupa prelungiri) /4-2 (dupa rejucare), Ungaria – Indiile Olandeze de Est = 6-0, Franţa – Belgia = 2-1, Cuba – România = 3-3(d.pr.)/2-1(d.r.), Italia – Norvegia = 2-1 (d.pr.), Brazilia – Polonia = 6-5 (d.pr.) şi Cehoslovacia – Olanda = 3-0 (d.pr.).

Naţionala noastră, prezentă pentru a treia oară consecutiv la campionatul mondial, a părăsit şi de această dată competiţia după prima rundă. Din lotul României au facut parte jucători precum: Iuliu Baratky, Iuliu Bodola, Lazăr Sferaşi sau Ştefan Dobay. Selecţionerul tricolorilor a fost Alexandru Săvulescu.

În sferturile de finală ale turneului s-au înregistrat următoarele rezultate: Italia – Franţa=3-1, Brazilia – Cehoslovacia=1-1 şi 2-1(d.r.), Ungaria – Elveţia=2-0 şi Suedia – Cuba=8-0.

Pe data de 16 iunie la Paris şi Marseille au avut loc semifinalele unde Italia învinge Brazilie cu 2-1 şi Ungaria trece la pas de Suedia, scor 5-1.

Meciul care a decis medaliata cu bronz a turneului a avut loc în Bordeaux. În această partidă spectaculoasă, Brazilia a reuşit să-şi adjudece pozitia a 3-a, prin vitoria cu 4-2 contra Suediei. Trebuie menţionat că suedezii au condus cu 2-0 cu un minut înainte de pauză.

Echipa Italiei după finala căştigată de la Paris din 1938

Finala Cupei Mondiale, s-a desfăşurat la Paris, pe sadionul Stade Olzmpique de Colomdes, la data de 19 iunie 1938. Italia, deţinătoarea tiltului modial, bifând a doua finală consecutivă, întălneşte o altă forţă a acelor vremuri, Ungaria. Cu o audienţă de 42.124 de spectatori, partida promitea un adevărat spectacol. Şi asa a şi fost…Gino Colaussi, unul dintre deschide scorul pentru peninsulari. Bucuria „scuadr-ei azzura” nu a durat decăt 2 minute, deoarece Titkos Pal egalează. Italia mai punctează de două ori în prima repriză prin Silvio Piola (16′) şi acelasi Gino Colaussi (35′). Golul din minutul 70 înscris de Gyorgy Sorasi reaprinde speranţa-n tabara maghiară, însă Silvio Piola, prin golul din minutul 82 stabileşte scorul final, 4-2 pentru italieni. „Scuadra azzura” devine prima naţiune care reuşeşte să câştige doua titluri mondiale consecutive.

Topul golgheterilor: 1. Leonidas (Bra) – 7 goluri, 2. Gyula Zsengellér (Ung) – 6 goluri şi locul 3 a fost împărţit de György Sárosi (Ung) şi Silvio Piola (Ita) cu câte 5 reuşite.

Anunțuri

Venus Bucureşti aka „negrii din splai”

10 comentarii

Emblema clubului Venus

A.S.C. Venus Bucureşti, porecliţi şi „negrii din Splai” este cel mai titrat club de fotbal din perioada interbelicâ. Clubul a fost înfiinţat pe 5 iulie 1915 cu sediul in Griviţa-Buzeşti. Echipa îşi disputa meciurile pe stadionul „Venus” din București, ce avea o capacitate de 15.000 de locuri, fiind unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa la acea vreme. Arena „negrilor” a fost inaugurată in 1931, fiind dotată cu instalaţie de nocturnă, gazon, terenuri anexe, cabinete medicale și de recuperare. Stadionul Venus a bifat și doua premiere în anul 1935 pentru fotbalul românesc: primul meci in nocturnă și primul cuplaj: Unirea Tricolor București – AMEFA (actuala Romtelecom Arad) și CFR București (Rapid) – Crișana Oradea.

Venus are in palmares 8 titluri de campioană a României in 1920, 1921, 1929, 1932, 1934, 1937, 1939 si 1940. Nici în Cupa României echipa bucureşteană n-a stat rău, a fost finalistă in 1940 si de 6 ori prezentă în semifinale (1935,1937,1938, 1939,1941 si 1942), mai bine zis, timp de 7 ani n-a lipsit din careul de aşi al cupei decat o singură dată, in ’36, când a fost fost eliminată-n sferturi de Juventus Bucuresti cu 3-1. Clubul n-a câstigat niciodată această competiţie, devenind astfel celebru un adevărat complex ce-l făcuseră faţă de rivalii de moarte de la Rapid, ce i-au eliminat de fiecare dată, fiind invinşi inclusiv in finala din ’40.

Pe plan european, clubul bifează la prima participare, o prezenţă in faza optimilor de finală în Cupa Europei Centrale (1937), unde a fost învinsă de Ujpest Budapesta în ambele meciuri (4-6 acasă şi 1-4 în Ungaria). Cel mai bun parcus în această competiţie internaţională îl reprezintă doua sferturi de finală, in 1939 când este eliminată de italienii de la Bologna (1-0 la Bucureşti şi 0-5 în deplasare) şi-n 1940 când părăseşte competitia după  0-3 (in deplasare) şi 0-1 (acasă), în faţa sârbilor de la Beogradski SK.

Din păcate semifinala de cupă din 1942 a fost ultima performanţă notabilă pentru Venus, după care a urmat prăbuşirea.  In sezonul 1940/1941, bucureştenii termină campionatul abia pe locul 4 la 6 puncte dinstanţă de caştigatoarea Unirea Tricolor Bucureşti.  Campionatul naţional este intrerupt timp de 6 ani din cauza războiului si apoi reluat odata cu sezonul 1946/1947.  Format din 14 echipe, 4 din Bucureşti şi restul din provincie, participantele din capitală au fost desemnate primele 4 clasate din campionatul bucureştean editia 1945/1946, astfel Venus rateaza participarea în primul eşalon fotbalistic, de unde n-a lipsit timp de 27 de ani. Fiind repartizată in divizia secundă, Venus nu reuşte promovarea la sfârsitul acelui sezon, ocupând doar locul 5 într-o ligă din care doar primele 3 echipe avansau în prima divizie. Sezonul 1947/1948 este unul de coşmar pentru „negrii”, deoarece in urma unui loc 15 obţinut in Divizia B, retrogradează in cel de-al treilea eşalon fotbalistic.

În anul 1948, regimul comunist introduce o lege potrivit căreia toate gruparile sportive erau obligate să se afilieze unui sindicat. Astfel, Venus, fuzioneaza cu Uzinele Comunale Bucureşti, devenind Venus UCB. În 1949 clubul ce evolua în Divizia C, este afiliat Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, schimbându-şi numele în Progresul ICAS Bucureşti.  În luna februarie a aceluiaş an, Divizia C este desfiinţată, motivul oficial fiind absenţa inutilă de la locurile de muncă a jucătorilor înainte de weekend.  Unele echipe s-au intors in campionatele judeţene, altele au reusit mai tărziu să promoveze in „B”, dar Venus a dispărut de pe harta fotbalistică pentru totdeauna.

Stadionul Venus, Bucureşti (1931-1953)

Zona in care se afla Stadionul Venus (actualul parc Știrbei, cuprins între podul Ştirbei și Casa de Cultură a Studenților din capitală) devine zona militară în 1953.  Stadionul cochet si toate cladirile ce au aparţinut clubului au fost demolate. Astfel, in doar 4 ani, cel mai titrat club de fotbal al României interbelice, dispare fară urmă dupa doar 34 de ani de la înfiinţare.

Tricoul echipei Venus a fost imbrăcat de-a lungul timpului de jucători precum: Jean Lăpușneanu, Mircea David, Lazăr Sfera, Gheorghe Brandabura, Alfred Eisenbeisser, Gheorghe Albu, Vasile Gain, Silviu Ploeșteanu, Constantin Humis, Petea Vâlcov, Colea Vâlcov, Volodea Vâlcov, Rudolf Demetrovici, Augustin Juhasz, Iuliu Bodola, Traian Iordache, C. Georgescu, Mitty Niculescu.

În prezent, la nivel de juniori, activează clubul CS Venus Bucureşti, dar n-are absolut nici-o legătură cu cel care a dominat scena fotbalistică intre anii ’20-’40.